Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

În #povesteadevineri este vorba (dacă nu vrei spoilere, ascult-o aici; e scurtă, are sub 5 minute și e foarte bună și ca bază de discuție cu copiii de orice vârstă) despre trei magicieni care, ajunși într-un oraș, îndeplinesc tot felul de dorințe copiilor. Înainte de a pleca, le promit acestora să le îndeplinească încă o dorință, ultima, iar puștii decid inspirat (sau nu) că aceasta este ca orice își doresc să devină realitate. E bine, nu e bine? Aceasta este și întrebarea (evaluarea) care apare de mai multe ori pe parcursul poveștii (Sunt magicienii buni sau răi?). Evident, pentru că toate dorințele se îndeplinesc (aici nu m-am putut abține să nu mă întreb ce se întâmplă cu cele contradictorii sau care contravin legii, moralei etc.), viața nu mai are niciun haz, iar copiii nu știu ce să facă pentru a scăpa de plictiseală, iar cel mai mic dintre ei le propune ca printr-un efort de voință să își dorească/propună să revină la viața de dinainte, mecanismul fiind în fond același: îndeplinirea oricărei dorințe trece prin voința celui care și-o pune. Morala poveștii este că farmecul vieții e dat de neprevăzutul ei și de efortul pe care îl face fiecare dintre noi pentru a-și îndeplini visurile.

Dar, fiind vorba de Michael Ende (zic repede în paranteză că „Poveste fără sfârșit” este o carte excelentă pentru puști și puștoaice și că am revăzut filmul din anii 80 cu aceeași plăcere, deși la Star Wars – „ăla vechi” – nu m-am putut uita din cauza la fel de obositelor efecte speciale), cele de mai sus reprezintă doar un prim palier de lectură.

La ce m-am gândit când am ascultat povestea? Promit că nu urmează o analiză literară, în caz că te gândești să mă abandonezi aici și să vorbesc singură în continuare 😊.

Mi-au venit în minte două lucruri; primul: dorințele copiilor și modul în care noi, ca părinți și educatori, ne raportăm la ele și al doilea: mecanismul dorință-voință.

Dorințele copiilor, mai ales la vârste mici, sunt, de multe ori, legate de lucruri materiale. Vorbesc aici despre listele acelea pe care le fac când îi întrebi ce ar vrea să le aducă Moș Crăciun. Fiica mea, de exemplu, când avea vreo 8 ani, a făcut o scrisoare către Moș Crăciun în care i-a povestit că nu vrea să îi ceară multe lucruri pentru că știe că are multe de cărat și el e bătrân (eh, ce frumos, nu?!) și că ar vrea „doar” un iphone de nu știu care (ultimul model bănuiesc). În astfel de situații, când dorința copilului ne ia prin surprindere, de exemplu, din punct de vedere financiar, dar nu numai, avem tendința să cerem și noi copilului să facă un lucru care să justifice valoarea investiției. Nu ar fi nimic rău în asta, dacă nu am direcționa dorința copilului către obiective care nu au legătură cu el, ci cu ceea ce dorim noi de la el (rezultate absurd de bune la școală, premii, coronițe etc.), deci cu ambițiile noastre. Care sunt scenariile posibile?

Copilul acceptă provocarea pentru a-și îndeplini dorința și dă greș. Ce facem atunci? Îi oferim obiectul pe care și-l dorește și el învață că merge și așa, că poate fenta regulile. La următoarea situație în care nu va mai obține ceea ce își dorește, va fi frustrat și se va comporta ca atare - va face o criză de nervi, își va manifesta furia sau, dimpotrivă, va plânge, se va simți descurajat etc. Toate aceste situații sunt departe de a fi ideale, iar sursa lor este faptul că alegem să stabilim o regulă pe care apoi o respectăm sau o încălcăm, după cum ne convine. Rămânând în acest scenariu, cel în care copilul dă greș, putem alege în a nu îi oferi obiectul respectiv, respectând regula. Pare a fi o opțiune mai bună, dar numai la prima vedere, fiindcă, dacă obiectivul este peste puterile copilului, el nu se va simți motivat și încurajat să o ia de la capăt. Dimpotrivă, va renunța, gândindu-se că nu este suficient de capabil. Dacă acestei nereușite îi adăugăm și etichete generate de propria frustrare (obiectivul sau „dorința” fiind, de fapt, ale noastre) de tipul „Nu ești bun de nimic”, „Nu ai ambiție” etc., rezultatele pe termen lung pot fi de-a dreptul dezastruoase în ceea ce privește încrederea în sine, adaptarea la situații dificile, formarea personalității, relațiile cu ceilalți…lista este lungă.

Al doilea scenariu: Copilul acceptă provocarea pentru a-și îndeplini dorința și reușește. Pare un final fericit. Nu este, pentru că în acest proces el învață că poate obține lucruri de la tine, speculând ceea ce, de fapt, îți dorești tu. Pretențiile lui vor fi din ce în ce mai mari sau mai absurde și la un moment dat nu vei mai face față. Va începe chiar să pună condiții pentru a face orice lucru pe care ar trebui să îl facă în mod normal. De exemplu, îți va pune condiții pentru a-și face temele sau pentru a se duce la școală (absurd, nu?). Cum te-ai simți în situația în care copilul condiționează obținerea de rezultate la admiterea la liceu de primirea unui laptop de gaming sau rezultatele la bacalaureat de primirea unei mașini? Lăsând la o parte că este foarte posibil să nu îți permiți financiar aceste lucruri, și în cazul în care ai o situație materială confortabilă, este greu să nu îți pui problema că examenele ar trebui să intre în obiectivele copilului, nu ale tale.

Ziceam mai devreme că al doilea lucru la care m-am gândit când am citit povestea este mecanismul dorință-voință. Este clar că pentru a ne îndeplini orice obiectiv, oricât de neînsemnat, este nevoie de un strop de voință. Și dacă se face întuneric și trebuie să aprind lumina, am nevoie de o picătură de voință pentru a mă ridica de pe scaun ca să apăs pe întrerupător. Odată formulată o dorință și stabilit un obiectiv, voința este un element important pentru că de ea depinde ca obiectivul respectiv să nu fie abandonat în momentul confruntării cu obstacole, dificultăți sau chiar cu plictiseala. Voința este un proces care se antrenează. Are legătură cu perseverența și motivația. Dacă ne gândim din această perspectivă, este cu atât mai clar că nu este constructiv să îi cerem copilului să urmeze o dorință care nu îi aparține, dar care ne aduce nouă satisfacție din diverse rațiuni, pentru că nu se va simți motivat și nu își va mobiliza resursele necesare pentru atingerea obiectivului respectiv. Și aici mă întorc la ceea ce scriam mai sus pentru a sublinia că este foarte important în educarea copilului să nu cădem în capcana oferirii de lucruri pe care și le dorește la un moment dat pentru a se comporta într-un mod care ne aduce NOUĂ satisfacție, nu lui. Ca o concluzie scurtă, mecanismul „corect” este să aflăm care sunt dorințele copilului, să le discutăm, separându-le de ale noastre și de a crea obiective însoțite de recompense adecvate.

Bricks & Tricks:

 Discută cu copiii dorințele lor pentru a nu fi surprins când afli ce vor să primească de ziua lor, de Crăciun etc. Fă acest lucru din timp (de fapt, aș vrea să zic: discută permanent), pentru a le da explicațiile necesare la momentul potrivit. Este mai bine să conștientizeze faptul că nu are rost să îi ceară lui Moș Crăciun luna de pe cer sau să se aștepte să primească o mașină la majorat.

 Separă clar dorințele tale de dorințele reale ale copiilor și rezistă tentației de a-i păcăli sau de a-i condiționa. Dacă în timp ce citești asta, te gândești că știi tu ce e mai bine pentru copil, îți aduc aminte că acest lucru nu este valabil pentru viitorul lui și că se aplică doar în situațiile în care un copil de trei ani dorește să iasă afară în tricou și șlapi la minus 6 grade. Cu cât faci față mai bine presiunilor sociale și îți cunoști mai profund propriile frustrări, cu atât merge mai bine. Zic și eu: e greu, dar procesul de cunoaștere de sine e benefic și pentru tine și pentru cei din jur și cu atât mai mult pentru copiii pe care îi crești și educi.

 Ajută copilul să își îndeplinească dorințele, contribuind constructiv la stabilirea de obiective realiste și motivante. Am mai scris despre asta aici.

  În cazul în care copilul își dorește lucruri pe care le consideri periculoase sau nepotrivite (de exemplu, să meargă la o petrecere unde știi că se va consuma alcool), discută cu el cauzele din spatele acestor dorințe (apartenența la grup, adecvarea socială etc.) și nu îl refuza fără explicații.

 Dacă îndeplinirea unei dorințe depinde de acordul tău, discută argumentele pro și contra. Nu spune „Mai vedem…” în loc de „Nu” sau pentru a-ți lăsa timp să inventezi o condiție care să ascundă îndeplinirea unui scop pe care îl urmărești unilateral.

Aurora Conrad, 28 iunie 2022