Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Despre ordine și curățenie am mai discutat undeva, în iunie, cu ocazia poveștii despre Tilda, șoricela care își reorganiza casa, așa că la acest capitol nu mai avem decât o recomandare: renunțați la obiectele care nu vă plac. Lucrurile trebuie să ne aducă bucurie, așa că scăpați de bunurile uzate, demodate, stricate sau de care pur și simplu v-ați plictisit (doar de aceea le zice „bunuri”, nu „răuri”, nu?). Știu că Greta Thunberg m-ar lega cu bucurie la stâlpul tuturor caznelor climatice, dar sunt pregătită să îmi asum riscul criticilor din partea admiratorilor săi.

Nu am adus-o pe Greta întâmplător în discuție, mai ales că ziua curățeniei este asimilată conștientizării asupra problemelor mediului, ci ca să vă propun câteva idei și, la final, un exercițiu, în legătură cu o altă fațetă a curățeniei.

Dacă am scăpat de lucrurile inutile sau care nu ne plac (sau lucrăm la asta), este o bună ocazie să începem să ne facem curățenie în cele legate de educație. Așa cum mimăm de multe ori preocuparea față de probleme care, de fapt, nu se regăsesc pe lista noastră de priorități (inițiativele Gretei, de exemplu), doar pentru a fi în acord cu opinia publică și a nu fi considerați ignoranți, retrograzi, medievali sau cine știe cum, așa, de multe ori, imprimăm educației copilului o direcție general acceptată de societate.

Probabil că ați citit de curând un articol care a circulat pe multe canale media referitor la un băiețel din Spania, altfel un elev foarte bun, care a fost internat pentru a fi tratat de dependența de un joc video. Care este concluzia pe care o trage orice părinte responsabil? Dați răspunsul la întrebare înainte de a citi mai departe. Probabil v-ați gândit într-un mod sau altul la limitarea expunerii la ecrane. Dacă da, atunci am dreptate când spun că suntem, cei mai mulți dintre noi, tributari a „ceea ce se cade/este normal/corect/sănătos” etc. Pornind de la acest exemplu, cu dependența de jocurile video, haideți să privim situația dintr-o perspectivă diferită. Dacă un copil manifestă un atașament exagerat față de ceva anume, joc video sau o altă activitate, înseamnă că acel lucru îi oferă o compensație în raport cu altceva (a se subînțelege pluralul) care îi lipsește – sunt tentată să spun – în lumea reală. Multe dintre aceste dependențe, mai ales când este vorba de ecrane, sunt strâns asociate cu o lume virtuală în care copilul se simte sigur, puternic, în control, apreciat și, nu în ultimul rând, în care are modele (fie și nu cele mai reușite, totuși modele). Dacă tot am vorbit despre articole din presă, aș vrea să vă spun că azi-dimineață la un post de radio s-au difuzat răspunsuri ale copiilor la întrebarea „Ce ai face dacă ai fi invizibil?” Spre surprinderea mea - m-aș fi gândit că dacă ești invizibil poți să mergi în diverse locuri fără să fii văzut, să faci tot felul de fapte bune sau rele (irelevant pentru discuția de față) – cele mai multe răspunsuri au fost: nu mi-aș mai face temele, nu m-aș mai duce la școală și aș mânca dulciuri pe ascuns. Dintre toate, tema legată de dulciuri este cea mai ușor de înțeles și poate fi privită chiar cu un grad de duioșie. Dincolo de dezinteresul pentru școală și teme (sau de stresul indus de acestea), celelalte două răspunsuri reflectă, de fapt, intenția copilului de a se retrage din lume, din prim-planul propriei vieți. Nu ne spune ce ar face, ci ce nu ar face. Deși auzim aceste opinii foarte des din partea copiilor noștri, ceea ce facem este să îi presăm să învețe în formatul impus de școală și să insistăm cu obstinație asupra obținerii de note bune, chiar dacă știm foarte bine că notele nu reflectă nivelul de cunoștințe (sunt, cum se zice „umflate”). Mai mult, pentru că modul în care decurge educația formală ne neliniștește cumva, deși nu stăm să analizăm de ce, împingem copilul către lucruri în care nu se regăsește neapărat. Astfel, încetul cu încetul, îi cultivăm un comportament pe care îl numim cu afecțiune „multitasking”, dar care înseamnă, de fapt, risipire în amănunte. Ca urmare, în pofida eforturilor de a-l ancora într-o realitate dezirabilă din punctul nostru de vedere, copilul încearcă să evadeze din ea și să se instaleze în una consonantă cu dorințele lui, de mult ori cea din spatele ecranelor. Acestea din urmă au devenit un bau-bau la modă, dar dacă suntem sinceri cu noi înșine, așa era și jucatul în spatele blocului când eram noi mici. „Stă cu ochii toată ziua în telefon” este un echivalent actualizat („updatat”) al expresiei „Bate toată ziua mingea pe maidan”. Dar pentru că este vorba de noi, tratăm același tip de comportament cu înțelegere. Știu, tocmai vreți să îmi spuneți că făceam mișcare. Am scris mai sus despre opiniile pe care ni le impune societatea. Sunt sigură că dacă printr-o întâmplare extraordinară, ar fi posibil să vă lăsați copilul să se joace la aer toată ziua, neglijând în același mod școala și temele, tot nu ar fi convenabil.

Dacă suntem de acord până aici, înainte de a trece la exercițiul pe care spuneam că aș dori să vi-l propun, aș vrea să vă mai aduc în atenție încă un aspect. Și în cazul în care am trecut de această etapă și nu ne mai interesează notele și ne străduim să îi asigurăm copilului educație și cunoștințe în moduri pe care le considerăm fiecare dintre noi adecvate (excursii, vizite la muzee, lecturi ghidate de noi, cursuri și activități din zona educației nonformale), de câte ori ne înfrânăm cu adevărat tendința de a manipula copilul către alegerea acestora, având în spate ideea că îi vor folosi la ceva în sensul dobândirii unui statul dezirabil în societate? De câte ori nu ne spunem în sinea noastră sau chiar îi transmitem cu voce tare ca și cum ar fi un adult cu capacitate de înțelegere similară, nu îți place acum, dar îți va prinde mai bine mai târziu?

Las întrebările deschise și vă propun un exercițiu simplu care are drept scop concentrarea atenției asupra momentului prezent. Stați împreună cu copilul cu ochii închiși în zona unde acesta își face temele. După câteva momente, cereți-i să deschidă ochii și să vă spună ce sunete a auzit (mașinile care trec pe stradă, vocile oamenilor etc.). Faceți schimb de impresii. Cereți-i din nou să închidă ochii, rugându-l de data aceasta să vă spună ce gânduri i-au trecut prin minte în acest timp. Desigur, puteți introduce oricâte variabile doriți: de exemplu, greutatea corpului pe scaun, textura covorului sau a suprafeței pe care se sprijină mâinile etc. Explicați-i la final că acesta este un exercițiu pe care îl poate face singur ori de câte ori dorește să se liniștească și să își concentreze mintea asupra a ceea ce are de făcut. Și dacă tot am vorbit la început de curățenie și de obiecte care ne produc bucurie, încurajați-l să țină ordine pe birou și să aibă sub ochi un astfel de obiect. Temele și învățatul sunt mai plăcute dacă mediul este primitor și familiar.

La final, în loc de Bricks & Tricks, aș vrea să subliniez faptul că este deosebit de important să oprim risipirea copilului (și a noastră) în activități, gânduri și preocupări care nu duc nicăieri, ci doar creează stres și să ne îndreptăm (înfruntând gura și opinia lumii) strict către lucrurile care ne permit să ne dezvoltăm ca persoane.