Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, în educația copiilor, un aspect foarte important este să fim conștienți de poziția pe care ne situăm noi, ca adulți, părinți și educatori. Învățarea limbii materne, cultura națională creată în jurul comunității lingvistice, modul în care sistemul educațional și cel politic se raportează la aceasta pot gravita pe numeroase niveluri. Dacă ne străduim să fim conștienți de influențele și presiunile pe care acestea le exercită asupra noastră, putem decide ce să reținem și ce să eliminăm din educația copiilor.

Dar să le luăm pe rând și să vedem în ce mod se întrepătrund aceste patru elemente.

Politica. Legătura dintre limbă și politică nu este nouă. Exemple la îndemână sunt Școala Ardeleană și faptul că Ziua limbii române se sărbătorește simultan, pe 31 august, în România și Republica Moldova. De asemenea, dacă vă aduceți aminte de poezia lui Alexe Mateevici „Limba noastră”, este foarte probabil că vă este cunoscut și modul în care era tratată în manualele din comunism, cu accent pe țărani și valorile provenind din zona satului, aducându-se în discuție, mai cu perdea sau fără, lupta de clasă.

Identitatea. Există o legătură clară între limba maternă și categoriile în care gândim. Structurile lingvistice  prin care ne raportăm la realitate sunt responsabile, de exemplu, de construcțiile nereușite și rizibile din ceea ce numim „romgleză”. Suntem români, în primul rând pentru că suntem vorbitori nativi ai limbii române și de abia apoi din alte rațiuni geografice, politice etc. Pe lângă identitatea individuală, limba națională trasează și profilul identității colective, reținând de la norme sociale sau modele de gândire exprimate, de exemplu, în proverbe (Dă-i, Doamne, românului, mintea cea de pe urmă), la stereotipii (Codru-i frate cu românul sau românii sunt hoți sau dimpotrivă, olimpici, în funcție de context).

Educația. Aici ar trebui avute în vedere mai multe elemente. În primul rând, un fir al discuției ar fi legat de învățământ și de modul de predare a limbii și literaturii române, cu ramificații către maniera în care este abordată cultura română. Din păcate, după regimul comunist, în care această materie a fost intens politizată, punându-se accent în perioada Dej pe relația cu URSS, inclusiv din perspectivă lingvistică și culturală, iar în perioada Ceaușescu pe sentimentul naționalist, după 1989, din diverse cauze, s-a ajuns ca în programa pentru cursurile primar și gimnazial, autorii români să fie înlocuiți de autori minori din literatura străină. Acesta este însă un subiect care merită o discuție separată, dar pe care trebuie să îl avem în vedere ca realitate a sistemului de învățământ actual.

Tot la capitolul educație, ar trebui să fim conștienți de faptul că mulți dintre noi consideră literatura română clasică drept perimată, recomandând copiilor exclusiv lecturi din autori străini sau autori români contemporani. Acest lucru prezintă pericolul creării unei imagini deformate în ceea ce privește cultura națională.

Limba de lemn. Limba de lemn reprezintă un mod de folosire a limbii caracterizat de lipsă de expresivitate și în special de clișee. Aici, o atenție aparte ar trebui acordată împrumuturilor inutile și stridente din limba engleză - „meeting”, „face sens”, „adresez o problemă” „mulțumesc pentru suport” etc.; lista este imensă.

Dacă ne gândim serios cum ne raportăm la fiecare dintre aceste patru elemente, putem vedea în ce măsură se configurează un cerc virtuos sau dimpotrivă, unul vicios, în ceea ce privește educația copiilor.

Cerc virtuos:

- suntem conștienți că limba poate fi folosită ca instrument politic și păstrăm în educația copilului doar ce este util (de exemplu, temele legate de Republica Moldova, minoritățile din Ucraina etc. și realitatea istorică)

- transmitem copilului elemente care îl ajută să își construiască o identitate în care faptul că este român nu reprezintă un motiv de rușine sau dimpotrivă, de mândrie. A fi român este o realitate căreia nu avem de ce îi atașa emoții neconstructive

- în educația copilului, punem accent pe folosirea corectă a limbii române și nu neglijăm literatura și cultura națională

- evităm construcțiile specifice limbii de lemn, fiind conștienți de faptul că acestea sunt generatoare de un fals statut social.

Cerc vicios:

- transmitem copilului mesaje politice pe care le calificăm drept adevăruri: românii nu au dus decât războaie de apărare, românii/dacii aveau o civilizație avansată, cuvântul „dor” nu există decât în limba română, ceea ce desigur ne conferă un statut de unicitate și implicit, de superioritate

- transmitem copilului elemente identitare puternic contaminate de credințele proprii sau de cele prevalente la nivel social: sunt mândru că sunt român sau românii sunt o națiune inferioară

- în educația copilului îi transmitem că limba română e absolut neimportantă, pentru că nu este o limbă internațională și îl încurajăm exclusiv spre studiul limbilor de circulație și al culturilor acestora, orientându-l strict către utilitarism și profitabilitate

- nu descurajăm noua limbă de lemn constând în împrumuturi inutile din limba engleză preluate din jocuri și de pe canalele de socializare („bildez”, „spoiler”, „cringe”, „flexator”).