Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Circulă pe internet o listă de motive „care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul "pietrelor" rare ale omenirii”. Puteți căuta pe Google, copiind inepția din ghilimele, dacă vreți să aflați cele 11 nonsensuri pentru care româna este cea mai cea dintre toate limbile Pământului. Dau totuși un plus autorului pentru că ne-a scutit de „barză”, „brad”, „viezure”, deși nu a ratat „unicitatea” dorului și doinei. Dacă lista cu pricina a avut zeci de mii de distribuiri pe FB, în contrapartidă există și personaje care amestecă în cele mai banale propoziții cuvinte din alte limbi, pe principiul Chiriței și al furculisionului. În ambele cazuri, fie că este vorba de glorificarea limbii române, fie de utilizarea de cuvinte din altă limbă în situații în care nu este deloc necesar, rațiunea din spatele acestui comportament nu este legată de limbă, ci de asumarea unui statut superior. Revendicarea unui trecut grandios - și în mare măsură inventat - sau, dimpotrivă, respingerea a tot ceea ce are legătură cu identitatea națională și adoptarea unor comportamente pe care vorbitorul le consideră, în mod ridicol, ca evidențiind un statut superior sunt extreme care ar trebui evitate.

Aceste atitudini se reflectă nu numai în modul în care ne dorim să fim văzuți de cei din jur, ci și asupra felului în care ne educăm copiii. Aș vrea să vă propun să parcurgem împreună câteva din stereotipurile legate de educație și care au legătură cu limba română.

Opțiunea pentru studii într-o limbă străină. De la grădiniță și până la facultate, părinții se străduiesc să își înscrie copiii în programe educaționale într-o limbă străină, pornind de la ideea că astfel vor avea un avantaj. Realizarea unor achiziții lingvistice - de cele mai multe ori, modeste - în afara contextului cultural și alături de vorbitori care nu sunt nativi, nu te face nici mai deștept și, în niciun caz, englez, francez, german etc. Am mai auzit o fantezie legată de folosirea accentelor („Copilul meu vorbește și cu accent scoțian, american, irlandez etc.”). Admițând că este adevărat, este absolut ridicol și nefolositor! Este ca și cum ne-am lăuda că la București putem vorbi cu accent de Iași, Cluj, Timișoara.

Mai mult decât atât, la un nivel superior de studii, este greu să ne imaginăm că cineva poate învăța o meserie într-o limbă străină. Efortul este foarte mare întrucât pe lângă acumularea cunoștințelor în sine, este necesar să se învețe un vocabular și o terminologie pe care numai un vorbitor nativ și le poate însuși natural.

Amestecarea de cuvinte și expresii din alte limbi în fraze în limba română. Am auzit o sumedenie de persoane din diaspora care fac acest lucru pentru a scoate în evidență faptul că locuiesc/lucrează în altă țară, ceea ce echivalează cu un statut superior față de cei care continuă să trăiască în România. După părerea mea, acest lucru nu este benefic pentru copii. Apartenența la o naționalitate sau etnie nu este o alegere, la fel cum nu sunt culoarea pielii sau sexul, deci nu ar trebui să constituie un motiv de jenă sau să genereze complexe. Conform articolului 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul de a circula în mod liber”, „de a părăsi orice țară, inclusiv a sa” și „de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat”. Dacă ne educăm copiii pornind de la ideea că țara de origine este inferioară celei în care trăiesc, aceștia vor avea un sentiment de inferioritate și neadaptare în țara de reședință, respectiv nu se vor mai integra niciodată în țara de proveniență.

La acest capitol, al vorbitului amestecat, un loc aparte îl ocupă așa-zișii „corporatiști” care prin vocabularul folosit vor să transmită impresia unui statut privilegiat ca angajați ai unei companii străine față de cei ai unei firme autohtone.

Vehicularea ideii că literatura română este depășită, iar cea străină este modernă și actuală. Ce sens are să mai citim „Amintiri din copilărie” când putem citi „Harry Potter”? Este ca și cum am compara merele cu perele. Hai să încercăm să citim „David Copperfield” în contrapartidă cu „Amintiri din copilărie” și să decidem după aceea care este mai simplu și mai „modern”. Nu văd care este câștigul renunțării la lecturi clasice, dar pentru cei care țin cu tot dinadinsul să citească doar autori contemporani, există mulți scriitori români foarte buni din zilele noastre, inclusiv în domeniul literaturii pentru copii.

Marginalizarea limbii și literaturii române ca disciplină de studiu și exagerarea importanței altor materii. Această atitudine își are originea în comunism și este susținută de perspectiva (imaginată) a unei situații materiale mai bune în cazul opțiunii către o carieră din afara sferei culturale. Citez din Legea educației și învățământului nr. 28 din 21 decembrie 1978 „Învățămîntul trebuie să asigure tineretului o temeinică pregătire în științele fundamentale exacte - matematică, fizică, chimie, biologie - precum și însușirea concepției revoluționare despre lume, cunoașterea istoriei si culturii patriei.” Evident, cultura patriei începea cu adevărat de la 23 august 1944, înainte fuseseră numai forțe reacționare și idei burgheze decadente. Dacă înlocuim fizica, biologia și chimia cu informatică și engleză intensiv (strict limba, nu literatura și cultura), vom observa că lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

Dacă instituțiile responsabile – Academia Română (care în treacăt fie spus nu se ocupă nici măcar de digitalizarea resurselor existente, nemaivorbind de crearea de conținut nou, util și valoros), guvernul (puteți citit aici un text melancolic-sforăitor produs cu ocazia Zilei limbii române în 2021) și, în general, sistemul de învățământ – au alte preocupări, iată cum putem contribui noi, ca părinți și educatori.

Bricks & Tricks

• Lasă copilul să își descopere talentele și pasiunile. Nu îl obliga să învețe într-o limbă străină. Povestea aia cu „absoarbe ca un burete” nu se aplică în absolut orice domeniu. Faptul că știe să numere până la 10 în germană nu înseamnă că știe germană. Iar faptul că nu știe germană nu reprezintă o tragedie.
• Îndeamnă copilul să citească, dar fii atent la edituri și la traduceri. De multe ori, o carte mai ieftină ascunde lipsa corecturii, consecința fiind abundența greșelilor de ortografie sau o traducere făcută de un amator. O carte este un instrument de învățare, mai bine faci economie la coperțile caietelor sau la marca stiloului.
• Dacă nu știi ce să alegi, mergi cu copilul la bibliotecă. Acolo sigur vei găsi o ofertă diversificată și sfaturi specializate.
• Adu-ți aminte de scriitorii români care ți-au plăcut și recomandă-i și copilului. Există un risc important să nu îi mai descopere la școală, cel puțin nu în primii opt ani.
• Nu evita basmele românești numai pentru că „influencerii” bat câmpii despre violența din povești, în timp ce nu ai nicio problemă cu conținutul de la televizor și de pe internet.