Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Aclamate și demonizate deopotrivă, desenele animate fac parte, vrem sau nu, din viața noastră de zi cu zi și din peisajul mai larg al societății actuale. Este greu de vorbit despre desenele animate în general, din cauza numărului mare de genuri și de subiecte abordate, dar voi încerca să concentrez discuția asupra a trei teme pe care le voi aborda în articole separate și pe care le veți putea citi în zilele următoare:

1. Impactul asupra educației și dezvoltării copiilor

2. Globalizarea și transmiterea de stereotipuri

3. Integrarea de conținut neadecvat.

Impactul asupra educației și dezvoltării copiilor

Deoarece expunerea copiilor la desenele animate polarizează foarte mult opinia părinților și educatorilor, un prim aspect pe care aș dori să îl aduc în atenție este că există un număr mare de persoane care consideră că desenele animate din copilăria lor sunt recomandabile, având un efect pozitiv asupra copiilor, iar cele actuale dimpotrivă. Deși există argumente care aparent stau în picioare (de exemplu, din desenele animate românești din anii ’70-’80, gen „Mihaela”, „Pătrățel”, „Bălănel și Miaunel”, copiii nu au cum să învețe cuvinte nepotrivite pentru simplul motiv că nu existau niciun fel de replici), această poziție se bazează pe de o parte pe nostalgie, iar pe de altă parte pe sentimentul personal de adecvare („eu am făcut ceea ce trebuie”, „am dreptate”, „știu mai bine” etc.) și pe faptul că la vârsta respectivă nu putea exista un simț critic în raport cu conținutul vizionat, astfel încât acesta este acceptat în prezent într-un grad mai ridicat comparativ cu materialele actuale. Așa cum am mai scris și în alte articole, copiii de astăzi trăiesc într-o lume mult diferită de cea a copilăriei noastre, astfel încât jucăriile, jocurile, cărțile, desenele animate, filmele etc. din perioada aceea nu se mai potrivesc cu gusturile acestora. Și este normal să fie așa, nu avem de ce să opunem rezistență.

În opinia mea, rolul desenelor animate – și aici doresc să exclud animațiile cu caracter educativ – este strict de divertisment. De la ecranizările unor basme precum „Cenușăreasa”, „Albă-ca-Zăpada” etc. și până la „Tom și Jerry” și „Garfield”, desenele animate își propun să amuze și să destindă spectatorul, nu să îi transmită o lecție sau o învățătură. Dacă se întâmplă așa, cu atât mai bine, dar rolul educativ îi revine mai degrabă cărții, nu desenului animat. Puteți să mă contraziceți, dar eu cred că educația nu se face la televizor. Dacă ne raportăm la desenul animat și implicit la ecran ca la un mijloc de divertisment, ne va fi mai ușor și să limităm timpul de expunere. Pe principiul „întâi munca și apoi distracția”, copilul poate primi acces la desene animate după finalizarea sarcinilor din ziua respectivă. În plus, ca orice altă formă de relaxare și divertisment (joacă în parc, excursie, piscină etc.), desenele animate nu trebuie să fie disponibile zilnic ca element fix al programului copilului (dacă desenele animate sunt puse pe același loc cu spălatul pe dinți avem în mod sigur o problemă).

Probabil cel mai des menționat efect negativ al desenelor animate este violența. Poate pentru a aborda această problemă ar trebui să stabilim un interval în care să încadrăm violența. Există diferențe substanțiale între „The Flintstones” și animeuri. De asemenea, nu cred că este o idee sănătoasă să ne raportăm la violență ca și cum nu ar exista. Pentru a combate comportamentele antisociale, bullyingul etc., nu este o soluție să tratăm violența ca și cum nu ar exista, ci, dimpotrivă, aceasta trebuie abordată în toate aspectele ei într-un mod adecvat cu vârsta copilului și combătută. Există discuții inclusiv despre faptul că desene animate aparent nevinovate cum ar fi „Tom și Jerry” promovează violența, deoarece motanul și șoricelul se lovesc pe rând cu tot felul de obiecte casnice. În opinia mea, această poziție este destul de exagerată. Dacă explicăm copilului că acest gen de desene animate duc la un nivel uman proverbiala neînțelegere dintre șoarece și pisică și că animalele nu au gândire logică și că nu trebuie să le conferim atitudini și sentimente specifice oamenilor, rezolvăm mai multe probleme dintr-o dată. În primul rând, violența (atât cât se poate vorbi de violență) este redusă la o dimensiune comică și avem și ocazia să vorbim despre comportamentul animalelor. Desigur, există și persoane care cred că este mai bine să evite să spună copilului că pisicile mănâncă șoareci fix pe motive legate de violență. Această discuție nu este pentru ei.

Un alt aspect pentru care desenele animate sunt des încriminate este legat de asimilarea unui limbaj neadecvat. Desigur, copiii, mai ales cei cu vârste mici, nu trebuie lăsați să se uite la orice desene animate și în general la orice emisiuni, fără niciun fel de filtre. Dar și dacă aceștia dobândesc un vocabular nepotrivit din desenele animate (ceea ce se poate întâmpla și de la grădiniță și de pe stradă), este mai important să îi explicăm că noi cunoaștem multe cuvinte, dar nu le folosim pentru că nu este frumos, civilizat etc. sau pentru că ele pot răni o altă persoană. Este mai util să ne concentrăm asupra efectelor cuvintelor decât asupra încriminării surselor, interzicerii acestora etc. Alegerile sănătoase și corecte nu se formează prin interdicție, ci prin explicații și exemplu personal.

Din punctul meu de vedere, nu limbajul colocvial prezintă cea mai mare problemă în extinderea vocabularului copiilor, ci faptul că multe desene animate sunt dublate în limba română de persoane care vorbesc cu un accent puternic (a se vedea cele dublate la Oradea) sau folosesc regionalisme. Copiii nu își însușesc expresii colocviale numai din desene animate, ci și din modul în care vorbesc cei din jurul lor. Astfel, cel mai important aspect îl prezintă evitarea folosirii de cuvinte precum „mișto”, „nașpa”, „mă-sa” etc. în conversațiile de zi cu zi. Așa cum am mai spus, exemplul personal are un impact mult mai mare decât influența exterioară.

Dacă problemele abordate mai sus sunt evidente și așa cum am putut vedea au soluții, există și aspecte mai puțin vizibile cu un impact negativ pe termen lung. Unul dintre ele este legat de sănătate și comportamentul alimentar. Personaje foarte simpatice, cu replici foarte atractive, cum este Garfield, promovează sedentarismul, obezitatea și consumul în exces de produse făinoase. Nu consider că regimul alimentar al unui copil trebuie să excludă alimente considerate nesănătoase, gen pizza, dulciuri etc., dar nici nu sunt de acord cu consumul excesiv de alimente care pe termen lung poate duce la probleme medicale. Calea de mijloc este cea mai bună, iar astfel de personaje merită o discuție separată cu copilul în sensul în care fantezia și comicul trebuie separate de realitate. Dacă Garfield se descurcă de minune în societatea din desenul animat, un copil care îi imită comportamentul poate avea parte de reacții negative din partea celor din jur, în sensul în care poate fi izolat sau chiar supus bullyingului.

În aceeași categorie se încadrează comportamentele sfidătoare, antisociale sau lipsite de empatie. Astfel de modele sunt atractive pentru copii, deoarece personajul este în centrul atenției, iese cu bine din orice situație, ba chiar are și o droaie de admiratori de teapa lui, iar figurile de autoritate (părinți, profesori etc.) sunt puse în situații jenante din care ies adesea șifonate. Trebuie să avem în vedere faptul că mai ales la vârste mici copiii nu diferențiază complet imaginarul de realitate (și aici este important să fie lămuriți, de exemplu, că nu pot sări de pe clădiri ca Batman sau nu pot pluti cu umbrela ca Mary Poppins). De asemenea, la vârsta preadolescenței și adolescenței, copiii încep să aibă nemulțumiri în raport cu figurile de autoritate, doresc să experimenteze totul în mod direct, au impresia că adulții sunt depășiți de realitatea actuală etc. În acest context, personajele care au atitudini care intră în contradicție cu valorile figurilor de autoritate pot deveni modele de comportament, efectele negative putând duce până la adoptarea de comportamente de risc (adicții, fumat, suicid). Pentru a combate aceste probleme, o relație armonioasă și deschisă cu copilul/adolescentul este cheia dezvoltării de comportamente sănătoase.

Pentru a nu încheia într-o notă „întunecată”, despre efectele pozitive sau despre contracararea efectelor negative, în Bricks & Tricks.

Bricks & Tricks

• Divertisment. Desenele animate pot fi utilizate foarte bine ca mijloc de relaxare și divertisment, pentru eliminarea stresului și oboselii acumulate după îndeplinirea sarcinilor. Mențiunea care se impune este că ele nu trebuie să facă parte din programul zilnic al copilului și, mai ales, că ziua nu trebuie să înceapă cu ele.
• Educație și instruire. Unele desene animate pot fi folosite ca punct de pornire în discutarea unor teme de interes (curaj, prietenie, empatie, comportament adecvat etc.), în funcție de vârsta copilului, respectiv chiar ca bază pentru transmiterea de cunoștințe (cum sunt cele care prezintă călătorii în interiorul corpului uman, al scoarței terestre etc.).
• Dezvoltarea limbajului și a cititului. Dacă au un conținut adecvat, desenele animate pot contribui la extinderea vocabularului, adoptarea unui stil îngrijit de exprimare etc. Dacă sunt subtitrate, pot folosi ca instrument de dezvoltare a citirii mai rapide.
• Dezvoltarea imaginației și stârnirea interesului. Ca și cartea, desenele animate și filmele pot dezvolta imaginația, în măsura în care conținutul este adecvat. De asemenea, pot deschide interesul pentru aspecte mai tehnice din spatele realizării unui desen animat (grafică, programare etc.).