Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Alfabetizare, educație și... kaizen

De câțiva ani, de la publicarea unor statistici legate de performanțele elevilor români la testele PISA, se vorbește aproape continuu despre analfabetismul funcțional, accentul tinzând să se mute dinspre zona vorbitului, cititului și scrisului corect către înțelegerea și utilizarea practică a conținutului. Discuția este, în general, concentrată asupra modului în care școala eșuează să transmită cunoștințe, deoarece perpetuează un model bazat pe memorare și reproducere. Nu aș vrea să aprofundez acest subiect, deoarece posibilitățile de a interveni asupra sistemului de învățământ sunt minime, ci aș vrea să vă propun să abordăm problematica alfabetizării din perspectiva educației nonformale care începe cu fiecare dintre noi, acasă.

Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru în permanență, educația este strâns legată de statutul social și incluziunea socială. Multe dintre lucrurile pe care copilul le învață acasă sunt benefice, dar în momentul în care împărțirea jucăriilor cu alți copii nu este un model de învățare a colaborării, ci o formă de evitare a judecății celorlalți adulți în ceea ce ne privește, lucrurile se schimbă. În aceeași categorie se încadrează învățarea unei limbi străine la vârste preșcolare ca mod de dobândire a unui statut social ulterior. Exemplele, desigur, pot continua, fiecare dintre noi își amintește cum era pus în copilărie să recite, să citească, să numere în franceză, engleză, germană etc. în fața musafirilor ca mod de etalare a educației pe care copilul o primește în familie, aceeași practică regăsindu-se până astăzi la serbările școlare.

Astfel, atât la grădiniță/școală, cât și acasă, copilul învață un mod de viață competitiv în care nu trebuie să se perfecționeze în raport cu sine însuși, ci să se afirme față de ceilalți, respectiv învață că există un set de așteptări care trebuie îndeplinite pentru a se considera că a reușit în viață (note, premii, diplome, studii în străinătate, loc de muncă în IT, multinațională etc.). În acest mod, se creează o presiune enormă în a răspunde unei game din ce în ce mai largi de condiții și cerințe care, nu de puține ori, are drept rezultat exact contrariul, refuzul, respingerea, lipsa integrării.

Din punctul nostru de vedere, soluția este în primul rând conștientizarea acestei curse, urmată de orientarea copiilor către un model centrat pe valori precum colaborare, învățare și perfecționare continuă, lipsa fricii de eșec, dezvoltare în direcții consonante cu setul propriu de înclinații și talente. Pentru aceasta, ne putem folosi de concepte deja existente pe care le putem adapta situației particulare pe care o avem în vedere. În acest sens, astăzi vă propunem conceptul „kaizen” din cultura japoneză. Înainte de a povesti cum ne ajută în educație, pe cei care se gândesc că urmează clișee legate de Japonia, trenuri, curățenie și minimalism, vreau să îi asigurăm că nu este deloc așa. Doar credem că nu este nevoie să reinventăm roata de fiecare dată.

Precizările fiind făcute, kaizen este un concept care a apărut după al Doilea Război Mondial și care se traduce prin îmbunătățire/optimizare continuă. Deși legat inițial de domeniul industrial și de productivitate, se poate aplica și în alte zone ale vieții, în cazul nostru în educație. Pe scurt, cele cinci elemente ale unui proces kaizen sunt: lucrul în echipă, disciplina personală, stare de spirit mai bună, cercuri ale calității, propuneri de îmbunătățire.

Lucrul în echipă

Planifică și organizează activitățile cu caracter educațional. De exemplu, lucrează alături de copil la o activitate practică sau citește aceeași carte împreună cu el. Nu îi da ceva de făcut doar ca să îți poți vedea liniștit de treabă. Dacă apelezi la serviciile unui furnizor de educație nonformală (limbi străine, desen etc.), asigură-te că acesta are o abordare bazată pe colaborare, nu pe competiție între cursanți. Încurajează copilul să participe la diverse proiecte și, dacă este mai mare, la acțiuni de voluntariat.

Disciplina personală

În primul rând, trebuie să îți amintești că forma primară de învățare este prin imitare. Fii un model pentru copil. Nu îi spune ce trebuie să facă în timp ce tu faci altceva. În al doilea rând, ghidează educația copilului către ordine, punctualitate, respectarea termenelor și descurajează amânarea și pierderea în detalii. Asigură-te că își formează obiceiuri corespunzătoare. De exemplu, pentru un copil mic disciplina personală începe cu igiena personală și păstrarea ordinii în cameră. Pentru o copil mai mare, disciplina este legată, pe lângă cele de mai sus, de programul de odihnă și de lucru.

Stare de spirit mai bună

În domeniul educației, o stare de spirit mai bună înseamnă eliminarea corvezilor. Orice activitate suplimentară pe care copilul o consideră o corvoadă trebuie eliminată, dacă acest lucru este posibil, sau adaptată, astfel încât copilul să vadă partea bună a acesteia. De exemplu, dacă nu îi place un anumit sport sau o limbă străină, poți renunța la aceste activități, cel puțin pentru o anumită perioadă. De asemenea, dacă nemulțumirile copilului țin de modul în care se desfășoară ședințele de antrenament sau cursurile, te poți orienta către alt furnizor. În orice caz, elimină stresul și presiunea legate de note, așteptări, program supraîncărcat. Tot pentru o stare de spirit mai bună, cere-i părerea și lasă-l să aleagă, evitând să îi impui soluțiile tale doar pentru că știi mai bine.

Cercuri ale calității

Acesta este un concept mai tehnic, care se referă la participarea tuturor persoanelor implicate la îmbunătățire. De fiecare dată când trebuie rezolvată o problemă/luată o decizie importantă legată de educația copilului, discută cu acesta (și cu alte persoane responsabile, de exemplu, profesorul, furnizorul de servicii educaționale) toate detaliile și stabilește măsuri de îmbunătățire și modul în care pot fi implementate. Verifică periodic dacă s-au atins rezultatele și analizează ce a funcționat și ce nu. De exemplu, dacă observi rezultate necorespunzătoare la însușirea unei anumite materii, discută toate detaliile implicate: modul de predare, timpul dedicat însușirii cunoștințelor, înclinația copilului spre materia respectivă, sistemul de sancțiuni și recompense și presiunea pe care acesta o pune asupra copilului, atitudinea copilului în raport cu materia respectivă etc. Stabilește obiective realiste și metode de îmbunătățire, ținând cont de faptul că fiecare dintre noi avem un set unic de talente și aptitudini.

Propuneri de îmbunătățire

În procesul educațional, propunerile de îmbunătățire ar trebui să vizeze obținerea de rezultate cu mai puțin efort (eficientizarea învățării) prin adaptarea instrumentelor. Aici un rol important îl ocupă observațiile personale legate de progresele copilului, obținerea de feedback din partea educatorilor, precum și din partea copilului. Acesta trebuie încurajat să identifice și să propună metode proprii de îmbunătățire într-un cadru de colaborare. De exemplu, să presupunem că obiectivul este cititul cursiv. O metodă de îmbunătățire ar fi cititul pe roluri cu participarea ta în selecția de texte adecvate și în reproducerea replicilor unui personaj, mai degrabă decât cititul unui volum mai mare sau simplul citit cu voce tare.

Și pentru că și noi avem nevoie de feedback pentru a ne îmbunătăți activitatea, așteptăm opiniile tale în comentarii pe Facebook sau la adresa de e-mail din subsol.