Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Deși începusem să scriu despre prieteni din punctul de vedere al faptului că omul este o ființă socială, iar obsedanta pandemie ne-a făcut să reinventăm ideea de prietenie, Kit și Keit (da, știu, grafia e absolut surprinzătoare) m-au făcut să mă gândesc la un alt subiect, și anume, prietenii copiilor.

Deși ne încurajăm copiii să își facă prieteni (fără a insista pe contextul acestui tip de relație – zic așa, în paranteza parantezei, că în schimb le ținem lungi discursuri despre modul în care trebuie să se comporte cu educatoarea, învățătoarea etc.), de multe ori le criticăm alegerile. De ce se întâmplă acest lucru? Una dintre situațiile cu care ne confruntăm când copiii sunt mici, este legată de ceilalți părinți: ai prietenului/prietenei. În contextul în care copiii sunt la grădiniță sau în clasele primare și nu se pot întâlni singuri în oraș sau nu se pot deplasa singuri unul acasă la altul, nu ai cum să nu interacționezi cu părintele. Dacă nu îți face plăcere să petreci timp cu persoana respectivă (mai ales dacă insistă să vă întâlniți foarte des pentru a le oferi copiilor ocazia de a se juca împreună), poți avea tendința de a limita relația de prietenie dintre copii. Se poate chiar întâmpla să transferi disconfortul pe care ți-l provoacă părintele asupra copilului și în conversația cu copilul tău să îi atribui tot felul de defecte.

O altă situație se petrece în adolescență, o perioadă de vârstă în care prietenii și grupul de prieteni devin foarte importanți. Acum se dezvoltă sentimentul de apartenență la un grup și la valorile grupului. Dar ce faci dacă grupul pe care l-a ales copilul tău nu este cel mai potrivit. Aici nu vorbim de situația în care îți dorești ca acesta să se împrietenească cu anumite persoane pe care tu le percepi ca având calități care (nu se știe cum) vor fi transferate asupra lui (de exemplu, copii premianți, olimpici și, în general, care se bucură de apreciere socială), caz în care problema este la tine și trebuie să „sapi” pentru a te lămuri de ce faci acest lucru. Situația serioasă este cea în care grupul din care face parte copilul este într-adevăr nepotrivit (consum de alcool, fumat, alte comportamente periculoase). Dacă pleci de la ideea că anturajul îl strică, te amăgești singur(ă). Membrii unui grup care se formează spontan au în comun trăsături și valori similare. Știi, e o vorbă: „Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești”. Nimic mai adevărat și în cazul copiilor. Deci, ce este de făcut în această situație? Nu este o idee bună să îi ții copilului discursuri și predici despre ce este și ce nu este bine. Ori știe și el la fel de bine, dar ignoră cu bună știință aceste aspecte (adolescența este vârsta rebeliunii și asumării unor comportamente de nesupunere la reguli), ori te consideră depășit, demodat etc. („pe vremea ta…”). Altă idee neproductivă este să te apuci să îi critici prietenii, deoarece dacă în primul caz vei obține o reacție plictisită, acum o să ai parte de o ceartă în toată regula, la sfârșitul căreia nu vei mai discuta nimic sau vei aplica o pedeapsă care oricum nu îl va face să revină pe calea cea bună.

În momentul în care constați că fiul tău/fiica ta petrece prea mult timp într-o companie nepotrivită, primul pas este să limitezi acest interval, dându-i alte însărcinări, nu interzicându-i pur și simplu. Odată creată o distanță, discută cu el despre comportamente, nu despre persoane. Despre urmările pe care le au aceste comportamente. Nu vorbi la modul prezumtiv – „eu nu zic că sigur se va întâmpla așa, dar este posibil” – pentru că lași loc de interpretări și discuții inutile. Desigur, nici nu trebuie să exagerezi pentru ca discuția să nu devină ridicolă. Nu îl controla excesiv (nimănui nu îi place să fie controlat), dar nici nu lăsa situația să îți scape de sub control. Stabilește condiții în care poate face anumite lucruri: de exemplu, ora la care trebuie să vină acasă, locurile unde are voie să meargă și consecințele pe care le atrage încălcarea regulilor. Faptul că a avut voie să facă un lucru o dată, nu înseamnă că este un drept câștigat. Drepturile implică responsabilități, iar în momentul în care responsabilitățile nu sunt asumate, drepturile sunt retrase și există urmări.

Un alt subiect care are legătură cu tema este cel al prietenilor toxici, dar pe acesta îl vom aborda într-un alt articol.

Până atunci,

Bricks & Tricks:

• Vorbește cu copilul de la vârste mici despre ce înseamnă prietenia. Nu îi spune doar că e bine să aibă prieteni. Este o relație la fel de importantă ca și alte moduri de interacțiune cărora le dedici mai mult timp și mai multă atenție.
• Nu te lua și pe tine în calcul când este vorba de prietenii copilului. Fă un efort și renunță la filtrele și neîmplinirile tale. Copilul este o persoană distinctă și rolul lui în viață nu este să nu te facă pe tine de râs sau să te pună pe tine în valoare în alte moduri.
• Vorbește despre situații și comportamente, nu despre persoane, deoarece dacă îi critici prietenii, copilul va înțelege că îl critici pe el și alegerile sale.
• Stabilește reguli rezonabile și sancțiuni în caz de încălcare a acestora. Nu vorbi despre reguli și sancțiuni, ci despre responsabilitate și consecințe.

• Nu da vina pe școală, pe grupul de prieteni sau pe familiile acestora. Tu ești singura persoană responsabilă de creșterea și educarea copilului tău.