Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Suntem multe lucruri, printre care și amintirile noastre

O amintire, adică o situație pe care o extragem din memorie și o putem povesti altora, are mai multe straturi: în primul rând, este o POVESTE (ceva care s-a întâmplat într-un anumit loc la un anumit moment dat), apoi este asociată cu o EMOȚIE (nu prea ne amintim lucruri care nu ne-au impresionat pozitiv sau negativ) și, nu în ultimul rând, în formarea ei sunt implicați centri din creier care corespund simțurilor (ce am văzut, auzit, mirosit, gustat, pipăit). Vă aduceți aminte de Proust și de madlenă? Ați citit asta și vi s-a și făcut poftă de prăjituri și v-ați adus aminte de bucătăria mamei, o cofetărie etc. unde ați mâncat o anumită prăjitură? Cam acesta e procesul.

Acum, foarte interesant în legătură cu amintirile este că cele de dinaintea vârstei de trei ani nu sunt adevărate. Dacă îți stric ziua când tocmai te gândeai ce copil deștept ai și că el își amintește cum se juca în pătuț cu plușurile la un an, continuă să citești. Nu are de-a face cu lipsa deșteptăciunii, dimpotrivă: copilul face corelații între pozele de când avea un an, ce i-au povestit părinții, ce a mai auzit prin casă. El e sincer, crede că își amintește, dar, de fapt, își imaginează. Între amintire și imaginație există o legătură pe care au pus-o în evidență scanările RMN. Zonele activate când subiectul rememorează o întâmplare din trecut, respectiv își imaginează ceva ce i s-ar putea întâmpla în viitor sunt foarte apropiate.

Spuneam mai sus că amintirea este asociată cu o emoție, deci este cât se poate de relevant ca în activitățile de învățare pe care le desfășurăm cu copiii, să fim atenți să nu le creăm emoții negative (de exemplu, plictiseală, senzație de eșec, obligație etc.) pentru că se vor raporta la amintirea negativă în viitor ori de câte ori vor desfășura activități asemănătoare.

În legătură cu implicarea senzorială în formarea amintirilor, poate centrul cel mai important este cel vizual. Este motivul pentru care trebuie să nu supunem copiii unor imagini șocante, înfiorătoare, care la rândul lor, se asociază cu emoții negative. În același sens, este bine să ne controlăm mai mult mimica. Chiar dacă ne abținem și nu certăm sau respingem copilul în momente în care ne simțim stresați, obosiți, etc., acesta va observa în mod cert că avem o față care exprimă furie sau plictiseală. Va recurge la această amintire în situații similare și va renunța să ne solicite atenția în momente în care are nevoie de noi.

Bricks and Tricks:

• Folosește suporturi vizuale (planșe, cărți cu poze), diverse materiale (netede, rugoase, pufoase etc.) și orice te ajută în stimularea senzorială a copilului, mai ales la vârste mici. Își va aminti cu plăcere de ele și va fi dornic să reexperimenteze situații asemănătoare.
• Dacă ai un copil mai mare, încurajează-l să folosească instrumente vizuale pentru a învăța (de exemplu, mind maps) care îl vor ajuta să își amintească mai ușor noțiunile studiate.
• Nu te lansa în activități nepotrivite pentru vârsta copilului, doar pentru a te lăuda față de prietene sau doar pentru că prietenele s-au lăudat cu ce fac copiii lor și vrei să fii și tu în rândul lumii. Vei obține doar frustrare și refuz. Când va ajunge la vârsta adecvată, copilul va avea amintiri care îl vor împiedica să aibă o abordare pozitivă.
• Leagă experiențele de învățare de emoții plăcute. Încurajează copilul să exploreze, restrânge cât poți de mult controlul asupra modului în care învață, dă-i libertate. Învățarea prin constrângere nu funcționează.

Nu uita că fiecare amintire este o poveste, iar împreună, amintirile formează povestea fiecăruia dintre noi. Copilăria poate fi o poveste frumoasă, care poate fi spusă mai departe altor generații.