Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Nu știu cum vi se pare vouă, dar pentru mine intrarea în vacanța de vară seamănă foarte bine cu revelionul. E momentul acela când toată lumea își imaginează că are în față o perioadă lungă în care va putea să facă, în sfârșit, toate lucrurile pe care și le-a propus. Dar, de multe ori, în septembrie constatăm că pe multe le-am amânat din nou și de cele care ne presează nici nu ne-am apucat.  Și aici vine vorba de temele de vacanță.

Nu vorbim aici despre eficiența și rostul lor în viață (asta o lăsăm pe altă dată), ci luăm cazul (cel mai frecvent) că temele de vacanță există, sunt obligatorii și n-ai pe unde să scoți cămașa (adică doamna a promis că primul lucru pe care îl va face la începutul noului an – zic iar, nu seamănă cu revelionul? – va fi să corecteze caietele de vacanță). Așa că întrebarea este cum facem ca să nu ajungem iar în scenariul care ne scoate an de an peri albi: începe școala și copilul nici nu s-a apucat, iar acum, pe repede înainte, trebuie să „îngrășăm porcul”?

Realitatea este că nici măcar premiantul clasei nu are chef să facă în vacanță fix ce a făcut la școală. Caietele de vacanță de la clasele mici, care fac o recapitulare a cunoștințelor din anul respectiv, sunt tot ce poate fi mai plictisitor și mai demotivant. Personajele cu nume fără sens gen Istețel sau Socotici, angajate în acțiuni plicticoase, dar care se doresc hazlii și care se sfârșesc cu a calcula cât dau pe șlapi, colac și șapcă, nu au nicio legătură cu jocurile și preocupările copiilor de astăzi. Între noi fie spus, nu au legătură nici măcar cu jocurile de când eram noi copii. La fel, listele seci de lecturi sau culegerile de mate.

Dacă ești educator și ai citit ce am scris mai sus, am tras cu toții cartea câștigătoare dacă tu alegi să ne scutești de caietele cu pricina. Ah, am uitat! Lasă-ne și cu compunerile despre ce am făcut în vacanța de vară.

Dacă ești părinte și școala merge pe metodele tradiționale, e în sarcina ta să îi explici copilului care sunt cerințele și să legi nesfârșitele calcule, probleme și lecturi obligatorii de lucruri care să atragă atenția copilului.

Probabil că ideea de la care ar trebui să începem ar fi să știm de ce are nevoie copilul. Aici ar ajuta mult o evaluare individuală din partea școlii și un părinte căruia să i se explice și să înțeleagă care sunt cunoștințele standard pe care trebuie să le aibă orice elev la sfârșitul unui anumit ciclu. Nota reflectă doar nivelul pe care îl atinge copilul, nu și înclinațiile sale naturale. Dacă are 7 sau 8 la o materie nu înseamnă că dacă își pierde toată vara va ajunge la 10, mai ales în situația în care nu are niciun talent sau interes pentru disciplina respectivă. Realitatea pe care trebuie să o acceptăm, ca părinți, este că nivelul său maxim este 8, pentru că nu poate sau nu vrea să se spetească învățând la materia în cauză. În situația în care copilul are probleme la nivelul cunoștințelor standard și nu la un nivel considerat de performanță, atunci sunt necesare măsuri remediale. Dacă nu, n-ar fi mai bine să își umple timpul cu activități care îi fac plăcere și care îl ajută să exploreze domeniile care îl interesează cu adevărat? Pe scurt: e nevoie de lămurirea, consolidarea unor cunoștințe? Atunci, înapoi la manual. Nu e nevoie? Atunci, cale liberă către ceea ce îi place.

Acum tocmai te pregătești să abandonezi cititul, fiindcă ai zis în mintea ta: Hai, lasă-mă! Al meu stă doar pe jocuri și telefon dacă nu mă țin eu de el.

Stai puțin, zic imediat ceva și despre asta. Cu două paragrafe mai sus, scriam că dacă școala ne omoară cu caiete de vacanță, fișe și probleme fără sens, e în sarcina ta să le legi de activități cu o valoare educativă mai mare.

Asta înseamnă că începi cu ceva mai interesant și mai greu (adică îl determini să își pună mintea la contribuție) și apoi îl trimiți la temă pe care o va face repede și fără prea multe comentarii, fiindcă i se va părea banală și ușoară.

Hai să-ți dau un exemplu! Copilul are de citit „Cartea cu jucării” de Arghezi și are de făcut și fișe de lectură. Prima dată, adu-i aminte că a mai auzit de Arghezi la grădiniță sau în clasele mai mici, când cu Zdreanță, știi cățelul ăla care a mâncat un ou fierbinte… Știi că mai e o poezie în care a murit? Se numește „A fost…”. Apoi, te duci la Mărțișor și îi povestești că tot ce vede acolo se regăsește în poezii și în „Cartea cu jucării”. Îi povestești mult de Mitzura și Baruțu și de ce părinții își alintă copiii cu numele de pisici și căței. Când ajungi acasă alegi un text și îl citești, apoi i-l dai și copilului sau îl citiți împreună și, înainte de a-l lăsa să citească singur, îi lansezi o întrebare: Auzi, aș vrea să știu ce crezi despre…? Eu am o părere, dar aș vrea să o discut cu tine.

Să știi că ideea asta cu discutatul merge și mai târziu. Eu recitesc acum cot la cot cu fiul meu bibliografia la română pentru bac. Evident, am pornit din locul în care literatura româna e perimată, plictisitoare (perspectiva lui), iar romanele sunt „corpuri sferoide”, semnificația titlului e așa și pe dincolo etc. (perspectiva programei). Plus căscat la fiecare frază și ochi dați peste cap. Nu l-am contrazis. Nici nu l-am aprobat. I-am zis doar că vreau să vorbim puțin, dincolo de sferoide, mimesis, incipit-final și blah blah.

D exemplu, am plecat de la a vorbi despre femei și despre modul în care sunt ele văzute în societate: la sat, cu Ana și Florica din „Ion” (despre zestre și obsesia măritișului), despre Aurica și Otilia, din „Enigma Otiliei”, dar și despre fata împăratului Roș din „Povestea lui Harap-Alb” care nu prea seamănă cu Ileana Cosânzeana. Normal, l-am făcut și pe Ștefan Gheorghidiu misogin și complexat. Și am tras concluzia că Ana și Olimpia sunt în aceeași situație (gravide și nemăritate), dar sunt tratate diferit de familie – pentru că între oraș și sat e o diferență de mentalitate.

Cam asta ar fi ideea. Și dacă vi se pare complicat, nu aveți timp sau nu aveți inspirație, sunt mulți oameni, centre, programe care pot face asta în locul vostru. Ar trebui să o facă școala? Da, dar până acolo…

Aurora Conrad, 7 iulie 2025