Photo by Ibrahim Plastic Industry ( IPI ): https://www.pexels.com/photo/tupperware-container-with-lid-13969136/

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Am primit recent un articol (aveți aici un link în cazul în care vreți să îl citiți și voi: Tupperware: Why the household name could soon be history - BBC News) despre firma Tupperware care se află pe marginea prăpastiei și se zbate să evite falimentul. Produsele Tupperware s-au bucurat de un mare succes în anii ’50 și ’60 (în România au apărut de abia după 1990), pe de o parte datorită modei plasticului (recipiente mai ușoare, mai rezistente și etanșe) și, pe de altă parte, datorită modelului de afaceri: prezentări organizate în casa potențialelor cumpărătoare efectuate de personal de vânzări compus în exclusivitate din femei – așa-numitele „Tupperware parties”. Poate ați fost și voi pe la astfel de prezentări de produse pentru casă organizate de diverse firme înainte de 2000. Multă reclamă, mici cadouri și evenimente gratuite care te scot din casă.

Salt în timp până în zilele noastre! Plasticul e câh!, mâncarea vine prin curier, în recipiente pe care le arunci sau le reciclezi, posibilitățile de divertisment și de socializare sunt foarte diverse și dacă, totuși, vrei să cumperi vase pentru casă, le comanzi pe internet. Tot atâtea motive pentru care viitorul Tupperware nu se anunță tocmai roz, nu?

Exact din aceeași perspectivă, școala publică din România este și ea cu un picior în groapa pe care i-o sapă, mandat după mandat, fanteziile ministerului de resort.

Am dat întâmplător de un manual de chimie pe care îl lăsase unul dintre copiii mei „la vedere” și am citit cu stupoare pe copertă: „Aprobat MEC 2004”. Acum o să ziceți că bat câmpii dacă dau exemple din filme, dar lucrul pe care l-am reținut din serialul „Biohackers” a fost o profesoară de biologie care aruncă la gunoi manualul „oficial”, pentru că... este depășit, fiind publicat anul trecut. Sigur, cel mai probabil este o exagerare, dar chiar 2004…

Mai mult, școala în sine – clădirea, modul de funcționare – arată fix ca în anii ’80 - ’90 când am fost eu elevă și, culmea!, la fel ca în anii ’50-’60 când au fost părinții mei elevi. Te ia și nostalgia… clasele, biblioteca, cuierul de metal, scheletul de plastic și animalele împăiate jumulite din laboratorul de biologie… toate sunt la locul lor, încremenite și eterne.

Îi dăm înainte cu revoluția digitală 4.0, dar educația este concepută pentru epoca industrială. Sir Ken Robinson vorbește despre asemănările dintre o școală și o fabrică (aici, pe scurt, despre „production line mentality”: https://www.youtube.com/watch?v=K9C0KNtqiHU).

Școala din România nu pregătește copiii pentru viitor, ci pentru trecut, pe baza unor modele care au funcționat mai mult sau mai puțin bine pentru generațiile anterioare, într-o societate închisă sau de abia ieșită din constrângerile comunismului. Bruma de tehnică implementată în oricum prea puține școli nu are legătură cu mentalitatea generațiilor actuale sau cu meseriile viitorului. Nu mai vorbim de faptul că, în general, zace nefolosită, pentru că nici profesorii nu sunt pregătiți pentru abordări contemporane.

Am primit o invitație de a participa la donarea de cărți pentru o bibliotecă școlară. Cărți clasice, tipărite… nu am auzit însă de nicio inițiativă de acces la materiale în format digital. Chiar și Biblioteca Națională face pași mici de tot în această direcție.

Dacă nu începem să ne gândim la modul în care copiii folosesc echipamentele și instrumentele digitale, este greu, dacă nu imposibil, să transmitem idei și informații. Cred că acesta este principala cauză a dezinteresului pentru școală, a lipsei de atenție la ore și a comportamentelor problematice. Școala nu este atractivă din pricina anacronismului materialelor didactice și a modului de predare. Este ca și cum ni s-ar cere nouă, celor mari, să batem la indigo la mașina de scris, să ne montăm telefon fix pe holul apartamentului sau să învățăm engleză după casete audio.

Dacă nu se întâmplă ceva în curând - și cel mai probabil nu se va întâmpla, dacă ne gândim, de exemplu, la noile fantezii legate de examenul de admitere la „colegiile de prestigiu” (acelea unde posturile sunt blocate de pensionari care le sunt prieteni directorilor, inspectorilor etc.) - școala va da faliment, la fel ca Tupperware. Școala este ca un vas de plastic – dăunător pentru mediu, cu pretenții de utilitate, pe care nimeni nu îl mai dorește și de care nu vrea să mai audă.

Aurora Conrad, 24 aprilie 2023