Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Pentru mine, povestea cu iepurașul de Paște care aduce cadouri copiilor nu a reprezentat niciodată o bătaie de cap pentru că în copilăria mea (în perioada comunistă), el nu exista. Nu este locul să povestesc aici că și Paștele ajunsese un eveniment clandestin, în contextul în care din Crăciun mai rămăsese Moș Crăciun prefăcut în Moș Gerilă. Așa că iepurașul, spre deosebire de Moș Crăciun, a fost și pentru copiii mei de la bun început o simplă ficțiune. Când m-au întrebat de ce colegii de grădiniță primesc cadouri de la iepuraș și ei nu, le-am zis franc că este un mod prin care părinții fac primirea de cadouri mai palpitantă. Povestea s-a pliat foarte bine mai ales că la noi în familie nu există sărbători de import sau superstiții locale.

Dar, am observat din conversații cu persoane cunoscute, respectiv din discuțiile de pe net că există o tendință de a aluneca într-una dintre extreme. Pe de o parte, persoanele religioase sunt foarte pornite împotriva iepurașului (deși cumpără iepurași de ciocolată), iar cele din tabăra laică au o problemă în a vorbi copiilor despre răstignirea lui Hristos din cauza „violenței” (deși își duc copiii să treacă pe sub masă la biserică și iau lumină de Înviere).

Totuși, acest lucru nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim că românii se declară într-o proporție foarte mare creștini-ortodocși, fără a fi însă în mod real practicanți. Deci, cum împăcăm Paștele cu iepurașul? Înainte de a scrie câteva lucruri, vreau să specific faptul că rândurile de mai jos se adresează celor care se regăsesc în categoria menționată anterior; persoanele ultraortodoxe și ateii sunt excluși din start – primele, deoarece cunoștințele mele în domeniile teologiei și tradiției creștine nu sunt de nivel, să spunem, „profesional”, iar ultimele, fiindcă pentru ele Paștele nu există, viața Mântuitorului fiind doar o ficțiune.

În primul rând, trebuie să lămurim cu copiii ce reprezintă Paștele (corect Paștile – denumirea sărbătorii fiind pluralul Paști). Aici, putem să le vorbim, în funcție de vârstă, de Paștele evreiesc și de simbolul mielului (Ieșirea, A doua carte a lui Moise, capitolul 12) și de modul în care în creștinism Hristos este văzut drept mielul lui Dumnezeu, care ne-a răscumpărat cu sângele său. Pentru copiii mai mari, fie și numai din punct de vedere cultural, această asociere, precum și evenimentele din ultima săptămână - trădarea lui Iuda, cina cea de taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani, răstignirea și învierea – sunt aspecte pe care trebuie să le cunoască pentru că ele sunt relevante pentru civilizația Europei. Pentru cei mai mici, moartea, învierea și faptul că ne împărtășim cu vin reprezentând sângele lui Hristos cel răstignit, precum și povestirea pe scurt a vieții lui Iisus și a minunilor reprezintă o bază suficientă pentru a înțelege perioada cuprinsă între Crăciun și Paște (mai ales că de Crăciun, în școală și la grădiniță, li se vorbește despre pruncul Iisus, magi, stea, nașterea în iesle etc. și se organizează scenete și activități legate de acestea). Dacă aveți nevoie de resurse pentru textele biblice, găsiți aici: https://www.bibliaortodoxa.ro, site care are și o funcție de căutare.

Ouăle împodobite nu au de a face cu Biserica și sfințenia. Oul este un simbol al începutului și al vieții, atât în culturile păgâne și în diversele tradiții, precum și în creștinism (a se vedea ouăle de struț atârnate de candelabrele din biserici). Ouă vopsite, ouă de ciocolată, ouă de decor, toate îndeplinesc funcția pe care o au și globurile de Crăciun, cea de simbol al sărbătorii.

Nu același lucru este valabil pentru Paștele luat de la biserică în noaptea de Înviere. Pâinea sfințită, stropită cu vin în cadrul Liturghiei se ia pe nemâncate în zilele de Paște, până se termină. Nu este o prăjitură așa cum este plăcinta cu brânză dulce, numită tradițional pască sau cozonacul. Ea se înscrie în registrul sacru al sărbătorii.

Sărbătoarea pascală mai are un element specific și anume slujba de noapte și primirea luminii de Înviere. Aici, poate mai importantă decât istoria luminii care se aprinde de Paște pe mormântul lui Hristos de la Ierusalim, este să mergeți cu copiii la biserică. Chiar și cei mai mici pot sta jumătate de oră în curtea bisericii să primească lumina și apoi să o ducă acasă. Este un moment frumos și de cele mai multe ori emoționant. În funcție de cât de practicantă este familia, evident, se poate sta și mai târziu, dar acea jumătate de oră este frumoasă pentru toți copiii.

Acestea fiind spuse, unde mai are loc și iepurașul? Iepurașul nu are legătură cu noaptea de Înviere. Mi se pare nepotrivit să venim acasă cu lumânările aprinse și să căutăm cadourile de la iepuraș. Dar, așa cum face și Moș Crăciun, iepurașul poate veni peste noapte și lăsa cadourile și dulciurile, fără să îl vadă nimeni. Chiar dacă din rațiuni comerciale, povestea lui se complică an de an, cred că nu are sens să îi creăm vreo biografie sau vreun sediu unde să i se trimită scrisori. Poate ar fi mai bine să îl prezentăm drept un personaj năstrușnic, un fel de Bugs Bunny, care lasă cadourile și dispare în trombă. Nu cred că trebuie să îl transformăm în personajul central al Paștelui și să dăm mai multe explicații decât se cuvine. Până la urmă, el nu este mai important decât alte personaje gen Zâna Măseluță. Lui i se poate acorda atenție înainte de Paști, prin crearea de decorațiuni simpatice pentru care găsiți și pe pagina #b4l o sumedenie de idei.

Bricks & Tricks

Vorbește cu copilul despre semnificația religioasă a Paștelui, în mod adaptat cu vârsta lui. Te poți folosi de resurse biblice, de filme și de cărticele pentru copii.

Mergi cu copilul la biserică în noaptea de Înviere. Dacă este mai mare, chiar poate avea propria lumânare și responsabilitatea păstrării luminii până acasă. Evident, nu trebuie să pui presiune pe el. Dacă se stinge, se poate reaprinde.

Implică și copilul în pregătirile de Paște, de la crearea de decorațiuni, până la împodobirea ouălor și prepararea mâncării.

Pregătește copilul pentru ideea primirii de cadouri aduse de iepuraș, fără a-l condiționa prea mult (renunță la „dacă ești cuminte” etc.; lasă-l pe iepuraș să fie generos) sau, dacă este mai mare, pune-l pe el în rolul iepurașului creativ care trebuie să inventeze/decoreze cadouri pentru apropiați.

Aurora Conrad, 20 aprilie 2020