Cărți de citi, recitit sau necitit - Recreația Mare

Îmi aduc foarte bine aminte că undeva prin 1983-1984 am primit de la Moș Gerilă o carte mare, galbenă (mi-a rămas undeva în creier galbenul acela intens), destul de groasă: „Recreația mare”. Mare bucurie, pentru că deja nu se mai găseau în librării cărți bune, iar ce aveam pe acasă potrivit pentru vârsta respectivă se cam epuizase. Când am terminat cu ea, am rămas cu impresia că Moș Gerilă nu prea avea gusturi la lectură.

Culmea! în perioada comunistă nu m-am mai întâlnit cu Mircea Sântimbreanu, dar am dat peste aceeași „Recreație mare” anul trecut când am găsit-o ca text de referință în recomandările de lectură pentru gimnaziu.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt că este o carte la fel de depășită, plictisitoare, neinspirată și mai ales comunistă, din aceeași categorie cu „Cireșarii” a lui Constantin Chiriță, găsiți mai jos niște mostre de text. Găsiți și pe net, dacă aveți răbdare să căutați. Nu vă îndemn la furat (sunt disponibile pe mai multe site-uri fragmente menite să convingă potențialul cititor), dar nu vă îndemn nici la cumpărat. Vă invit și să dați o raită pe wikipedia, în caz că v-a scăpat că Mircea Sântimbreanu «a fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”» (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_S%C3%A2ntimbreanu).

Dar să vă spun de ce m-am pornit așa pe Sântimbreanu. Primul motiv este că face parte din scriitorii promovați de fostul regim din motive de potrivire cu ideologia acestuia și nu din rațiuni legate de valoarea literară. Republicarea acestei literaturi exploatează nostalgia după ce unii consideră că avea bun epoca lui Ceaușescu (școală bună – nu era, dar așa merge vorba; literatură bună – în anii ’80 în librării găseai numai cărți dedicate „celui dintâi fiu al poporului” și consoartei sale „mamă iubitoare și savant de renume mondial”, iar ce mai scăpa se vindea pe sub mână la prețuri la fel de aberante ca și carnea, ciocolata, deodorantele și ciorapii de damă; la care se adaugă argumente mai pragmatice: case gratis – în apartamente vai de mama lor în blocuri de prefabricate; locuri de muncă garantate – vă povestesc în zilele următoare ce discuție halucinantă am avut pe această temă cu o vânzătoare de la Mega Image). Deci, cititorii/cumpărătorii sunt acești nostalgici pe de o parte, iar pe de altă parte cei care au copii cărora li se recomandă astfel de capodopere.

Al doilea motiv este că scriitorii clasici, gen Creangă (în primul rând), Arghezi, Topârceanu, Emil Gârleanu (de care povesteam zilele trecute), absolut adecvați primelor clase școlare nu își găsesc locul în manuale și programe.

Lui Creangă, cel puțin, gustul contemporan îi reproșează limbajul mai greu accesibil (multe regionalisme, dar care cu puțină grijă ar putea fi explicate), faptul că face referire la o societate care nu mai există (nu e adevărat, în zona rurală, se trăiește fix ca pe vremea lui Creangă din punct de vedere al infrastructurii, ba chiar și învățământul zis „în regim simultan” este o dovadă în acest sens) și că, din punctul de vedere al drepturilor copilului, Nică și compania erau abuzați și la școală (știți povestea cu Calul Bălan) și acasă (Smaranda ca o mamă inconștientă îl punea pe Nică la treabă, ba chiar îl lăsa și nesupravegheat la scăldat și prin târg). Nu zic că educația trebuie să meargă pe linia asta, dar să nu fim ipocriți și să ne uităm la statisticile actuale privind educația cu bățul sau să ne uităm cum merg lucrurile în unele săli de clasă unde se păstrează învățământul „ca înainte”, situația din teren fiind departe de bla-bla-ul cu parteneriatul în educație.

Așa că vă invit la un duel Sântimbreanu-Creangă, poate vă conving că e mai bun Creangă. Poate o conving și pe Alina Codreanu să ne citească ceva din Creangă la #povesteadevineri pe B4L.

Elevi care nu înțeleg materia: Biliboacă vs Trăsnea

„De fapt el, Biliboacă, n-a trecut niciodată dincolo de toate acele blestemate semne ale algebrei, toate i-au rămas străine încă și afurisite ca niște obiecte cărora nu le-ai descurcat nici rostul, nici natura.”

„Ș-apoi gândiți că Trăsnea citea întrebarea și răspunsul, fiecare pe rând, rar și lămurit, ca să se poată înțelege ceva? Nu așa, necredincioșilor, ci iată cum: Ce este gramatica română, este... ce este, este... arată... nu arată, artea... artea ce... ce... ce ne învață [...] este arata, uite dracu! nu arata, artea ce ne învață[...]”

Bullying la școală: Tudorache vs Nic-a lui Costache și Toader a Catincăi

„- Nu-i așa, micuțo? Nu-i așa că ție nu-ți fac bine chiflele cu sare și chimen? Ia dă-le’ncoa!

Zmeul le ronțăie, apoi cu mâna întinsă, rânjește.

- Ce mai papă zmeul?”

[...]

„Nu-i așa, țâcă? Tu ce ai pentru nenea în ghiozdănaș?”

„Și când mă uit înapoi, doi hojmălăi se și luaseră după mine. [...] și până să m-ajungă, eu, de frică, cine știe cum, am izbutit de m-am îngropat în țarină la rădăcina unui păpușoi. Și Nic-a lui Costache, dușmanul meu, și cu Toader a Catincăi, alt hojmălău, au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; și se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu m-au putut găbui.”

Obiecte și rechizite folosite în mod inadecvat: Servietă vs. ceaslov „Mă credeam învățată și nu știu nimic. Mă credeam folositoare, și acum, când car între despărțiturile mele plătici [chiulangiul mergea la pescuit în timpul orelor], îmi dau seama că nu de mine ai nevoie. Mă credeam respectată, și ce aud mereu? Uite o servietă de chiulangiu!”

„Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam felul, așa, câteodată: [...] în lipsa părintelui și a dascălului intram în ținterim, țineam ceaslovul deschis, și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor!”

Realități depășite, vocabular irelevant: Sandu vs Nică

„Sandu a primit sarcina să scrie la gazeta școlii un articol despre situația la învățătură din clasa a Vii-a și în primul rând, firește, despre situația pionierilor.”

„[...] se îngrămădise, ca întotdeauna o mulțime de trebi pe capul mamei: niște sumani să-i scoată din stative; alții să-i nividească și să înceapă a-i țese din nou.”

Bunici

„Greu e să fii bunic! În primul rând să stai mereu – așa vor povestitorii la gura sobei (asta e tribuna bunicilor – incomodă tribună, orice ați zice). În al doilea rând să-ți tremure vocea, în al treilea rând, după ce că-ți tremură glasul, să tot spui și să spui la povești, în al patrulea rând să ai cel puțin un nepot [...]”

„Și când m-a văzut bunica în ce hal mă aflam, ghemuit în desagă ca un pui de bogdaproste, cât pe ce să se prăpădească plângând. Încă n-am văzut așa femeie, să plângă de toate cele: era miloasă din cale afară. [...] Bunicul însă era așezat la mintea lui, își căuta de trebi cum știa el și lăsa pe bunica într-ale sale, ca un cap de femeie ce se găsea.”

Atmosferă/nostalgie

„Pregătindu-se pentru începerea unui nou trimestru, bătrânul învățător făcea ordine în sertarul său. Erau acolo-teancuri-teancuri tot felul de caiete [...]. Erau multe caiete în care creionul roșu nu pășise niciodată și, răsfoindu-le, bătrânul învățător se bucura ca de o zăpadă proaspăt căzută, neatinsă. Lucrările acestea nu conțineau nicio greșeală. Se aflau însă și câteva zgâriate parcă la sânge de creionul roșu [...]”

„Când venea tata noaptea de la pădure de la Dumesnicu, înghețat de frig și plin de promoroacă, noi îl speriam sărindu-i în spate pe întuneric. Și el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la baba-oarba, ne ridica în grindă, zicând ‘tâta mare! și ne săruta pe fiecare.”

Nu știu cum sunt alții...

„-Nu știu cum sunt alții, glăsuiește emoționată gazda, dar pentru mine prietenia însemnează în primul rând dăruire, nu drămuire. Am un prieten? Ei bine, simt așa, un imbold, care mă înaripează, care mă face să-i ofer totul...”

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei [...]”