Despre bullying am mai scris, iar internetul este plin de materiale, informații și campanii împotriva violenței între copii. Povestea de astăzi (
Pătlăgică - o găsiți în rubrica Lecturi), însă, m-a făcut să mă gândesc la câteva lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc aici.
O recomandare frecventă legată de comportamentul pe care trebuie să îl adopte un copil în cazul în care asupra sa se exercită o agresiune este să nu își facă dreptate singur – adică să nu se manifeste violent la rândul său și să ceară ajutor de la un adult. Deși este o idee bună – în sensul în care se previne creșterea nivelului de violență – nu este suficientă. De multe ori, adulții responsabili (părinți, profesori, conducerea unităților de învățământ) se grăbesc că întreprindă acțiuni punitive împotriva agresorului (atenționări, reclamații, scăderea notei la purtare etc.), după care, cei doi, agresorul și victima, rămân în aceleași roluri, respectiv cu aceste etichete în cadrul comunității. Practic, se creează un cerc vicios pentru că pedepsele nu elimină fenomenul. Agresorul rămâne bully, copil-problemă, element negativ, iar victima este tratată cu milă și etichetată în spatele comportamentelor de multe ori prefăcut empatice drept „slab”, „fraier”, „ciuca bătăilor”. Cred că ar trebui să conștientizăm faptul că pedepsirea agresorului nu rezolvă mare lucru, el devenind – cu un termen împrumutat din vocabularul dreptului penal – „recidivist”, lucru care îi conferă un prestigiu sporit în cercul său de prieteni.
Ca părinți, cred că ar trebui să vedem în care din „categoriile” implicate direct sau care asistă la fenomenul de bullying se încadrează copilul nostru. Să ne uităm puțin la fiecare.
1. Este agresor (bully).
Este frustrant să fii părinte în această situație, pentru că devii ținta tuturor reclamațiilor, de la profesori și de la alți părinți. Ești acuzat, direct sau indirect, că porți vina pentru ce se întâmplă, deoarece nu oferi o educație adecvată copilului sau, mai rău, de faptul că acest comportament este urmarea unui rău tratament în familie pe care copilul îl replică la școală. Ce poți face? În primul rând, să nu găsești scuze copilului și să nu acuzi la rândul tău, pentru a scăpa de vină sau pentru a o împărți cu alții. De asemenea, să încerci să nu te repezi asupra copilului, deși comportamentul său îți complică viața. Să te pui în locul lui și să vezi de unde vine această pornire către a invada spațiul celorlalți și a le încălca drepturile. Să ceri ajutor specializat, dacă nu te descurci, și, foarte important, să te străduiești să canalizezi toată această energie (pentru că ai nevoie de energie pentru a fi bully) către lucruri mai constructive. De exemplu, un agresor în varianta pozitivă este un protector, un apărător al drepturilor unui grup. Dacă ne uităm la filmele cu supereroi (și putem apela cu încredere la ele ca bază comună pentru discuțiile cu copilul), eroul și antieroul (the villain) au aceleași trăsături, dar cu plus și minus. Cu cât ducem mai multe dintre acestea de la minus la plus, cu atât transformarea copilului va fi mai spectaculoasă și va aduce mai multă satisfacție tuturor părților implicate.
2. Este victimă.
Dacă am depășit metodele de educație „Dacă dă în tine, dă și tu mai tare” și nici apelul la adulții responsabili nu dă rezultate (și este posibil să nu dea, pentru că, adeseori, aceștia fie se limitează la pedepsirea agresorului, fie chiar nu se implică), cel mai bine este să învățăm copilul să reacționeze. O soluție este înfruntarea verbală a agresorului („De ce faci asta?”, „Ce ai cu mine?”), cel mai bine, cu sprijin din partea comunității. Acest lucru îl face pe agresor să conștientizeze că nu are în față o persoană paralizată de spaimă, care participă la „spectacolul” său. Pentru că, într-adevăr, o parte importantă a fenomenului de bullying o constituie „spectacolul” în fața unei audiențe care aclamă și care îi confirmă agresorului calitatea de lider al unui grup.
O altă soluție pentru a ajuta copilul să iasă din postura de victimă este transformarea caracteristicilor care îl situează în centrul agresiunilor (fizice sau comportamentale) în puncte forte sau, mai exact, în perceperea acestora de către copil ca pe niște avantaje sau măcar ca pe niște trăsături neutre. De exemplu: porecla „Piticul” nu se „lipește” de o persoană care nu are complexe legate de înălțime sau cea de „aragaz cu patru ochiuri” de cineva care se mândrește cu rame extravagante de ochelari. Chiar dacă sunt folosite, au o nuanță afectuoasă, marcând acceptarea în grup și nu excluderea din acesta.
3. Este în grupul de spectatori/susținători al agresorului.
După părerea mea, această categorie de copii este foarte importantă, dar este mai puțin menționată în recomandările referitoare la combaterea bullyingului. În cazul în care copilul face parte din nucleul dur de susținători ai agresorului înseamnă că el îl admiră, că își dorește să aibă din puterea, carisma, impactul lui. În această situație, ar trebui să discutăm cu copilul ce poate face pentru a se bucura de acest succes, fără să își asume postura de „aghiotant” al agresorului. Care sunt calitățile sale? Cum se poate folosi de ele astfel încât comunitatea să îl remarce într-un mod pozitiv? Dacă îi interzicem să facă parte din grupul agresorului nu vom rezolva mare lucru, mai ales dacă vorbim de adolescenți pentru care apartenența la grup este extrem de importantă. Nici exprimările de tipul „O să ajungi ca el/rău etc.” nu ne vor ajuta, fiind cel mult catalogați drept „expirați”, „depășiți” etc. Nu este utilă comparația cu agresorul și raportarea la acesta, ci, mai degrabă, concentrarea asupra copilului și a calităților sale.
În cazul în care copilul stă pe margine și asistă la „spectacol”, în primul rând trebuie să îl conștientizăm asupra acestui lucru. Este mai bine să plece decât să se limiteze la a filma cu telefonul. Pentru agresor, prezența celorlalți este încurajatoare, stimulatoare și, în cele din urmă, condiția de bază pentru a se manifesta. Desigur, în funcție de copil și de temperamentul acestuia, neparticiparea poate însemna și confruntarea agresorului sau măcar apelul la medierea situației de către un adult.
Bricks & Tricks
Încearcă să îți cunoști cât mai bine copilul și rolul său în grupul/comunitatea din care face parte. Nu reacționa raportându-te la consecințele acestui rol asupra ta.
Discută cu copilul apelând la o bază comună care poate avea un impact asupra acestuia (filme, cărți). Aici o recomandare personală este „Împăratul muștelor” a lui William Golding, o carte foarte bună în sine, dar care poate servi și drept suport într-o discuție despre bullying cu adolescenți. Pentru copiii mai mici, sunt binevenite povestioare cum este cea de astăzi.
Adaptează conversația la vârsta copilului și străduiește-te să îl faci să înțeleagă fenomenul de bullying din perspectiva elementelor care îl compun (agresorul, victima, publicul, spectacolul), lăsând la o parte „morala” sau îndemnându-l la acțiuni care nu i se potrivesc.
Aurora Conrad, 25 martie 2022
Încearcă să îți cunoști cât mai bine copilul și rolul său în grupul/comunitatea din care face parte. Nu reacționa raportându-te la consecințele acestui rol asupra ta.