Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Fusce sem tellus, volutpat vitae purus in, molestie efficitur ante.

Faptul că lucrurile vechi au o zi a lor sugerează valoarea lor emoțională. În ceea ce privește trecutul, emoția este întotdeauna legată de o poveste care se schimbă cu timpul, nu numai pentru că memoria este, în general, trădătoare, ci și pentru că perspectivele noastre se schimbă.

Astfel, am putea spune că există lucruri vechi care au o poveste și altele care nu au.

Un exemplu la îndemână pentru prima categorie sunt exponatele din muzee, care, chiar dacă nu au  neapărat o poveste proprie, participă la scrierea istoriei unei perioade, a unui eveniment, a unui mod de viață sau de gândire. Din aceeași categorie fac parte obiecte mai puțin valoroase material pe care le găsim în anticariate și magazine de antichități, târguri de profil și chiar în casele noastre. Le colecționăm sau le păstrăm în primul rând pentru ceea ce simbolizează și nu pentru valoarea lor intrinsecă.

Pe lângă acestea, există și cealaltă categorie: lucrurile vechi fără poveste. Cel mai adesea le numim vechituri și, în afară de cazul în care preconizăm că le-am putea reutiliza (valoarea lor este legată de posibilitatea refolosirii), le aruncăm.

Dar, undeva între aceste două categorii se află obiecte la care nu renunțăm, deși ar trebui, pentru că de ele ne leagă emoții neconștientizate și neintegrate. Foarte mulți dintre noi au bibliotecile pline cu cărți deteriorate, unele poate din propria copilărie. Pentru că ele sunt asociate cu o perioadă fericită din viață, dar și cu ideea că o carte este un obiect de preț (idee care nu mai este valabilă, pe de o parte, pentru că tehnologia face posibilă satisfacerea integrală a cererii din piață și pe de altă parte, pentru că piața de carte nu mai este cenzurată așa cum se întâmpla înainte de 1989). Aceste cărți ajung în mâinile copiilor, odată ca recomandare de conținut (o idee care nu este nici ea întotdeauna cea mai bună) și odată ca o continuare a unei tradiții de familie prin care membrii ai unor generații diferite citesc aceeași carte. Același lucru se întâmplă cu haine, jucării și obiecte pentru bebeluși și copii.

Cu riscul de a-i supăra pe nostalgici, cred că această atitudine este dăunătoare din două puncte de vedere. Primul este evident, cel al sănătății. Aceste obiecte pot fi, de multe ori, insalubre, în pofida eforturilor de curățare și întreținere în stare bună. Al doilea, este mai puțin vizibil și se referă la încadrarea copilului într-o istorie personală. Preocuparea nu este dezvoltarea acestuia ca personalitate diferită și independentă, ci mai mult ca o continuare a poveștii de viață a părintelui. La vârsta descoperirilor, copilul nu experimentează prezentul, ci trecutul. Dacă vi se pare o perspectivă exagerată, gândiți-vă la obiectele care v-au aparținut și pe care părinții le-au păstrat timp de 20-30 de ani pentru a fi trecute mai departe, la generația următoare.

Tot de această atitudine ține alegerea de jucării asemănătoare celor din propria copilărie, deși copilul trăiește într-o perioadă complet diferită, caracterizată de revoluționarea tehnologiilor și de digitalizare. Dacă sunteți de părere că tehnologia este dăunătoare pentru sănătate, să știți că a existat o vreme când și cititul era considerat dăunător pentru vedere. Desigur, în acest domeniu, discuția trebuie să meargă către alegerea/filtrarea conținutului, dar nu acesta este obiectul articolului de față.

O valorizare exagerată a obiectelor vechi și inutile sugerează, de asemenea, o valorizare exagerată a trecutului față de prezent, care poate fi generată de lipsa de adaptare la prezent. Sunt persoane care colecționează obiecte de genul uniformelor de pionier, matricolelor școlare și a altor artefacte aparținând așa-numitei generații „cu cheia la gât”. Prezentarea în culori pozitive a acelei epoci prin intermediul acestor obiecte poate duce la transmiterea unei narațiuni false și a unor valori neadecvate copiilor. Dacă punem această nostalgie în contextul din ultimele zile – acela al manifestării ambițiilor fostei URSS – poate avem o perspectivă mai amplă.

Nu în ultimul rând, modul în care este tratată educația și este organizată școala se bazează tot pe lucruri și metode vechi. De la configurația fizică a sălilor de clasă și a modului de utilizare a materialelor didactice, la scopul demersului educativ – acela de a reproduce cunoștințe. Dacă pornim de la ideea că „pe vremuri se făcea școală”, vom folosi tablele și tabletele smart tot ca table și caiete, cu diferența că scriem cu stilusul electronic și nu cu creta, respectiv stiloul, fără a exploata posibilitățile reale oferite de acestea. La fel, atâta vreme cât educația se va limita la transmiterea de cunoștințe de către profesor și reproducerea acestora de către elev, fără a se căuta soluții creative, fără a fi implicate talentele și interesele personale, vom fi în continuare prizonierii lucrurilor vechi.

Desigur, la o primă vedere, toate aceste idei pot părea exagerate, dar să nu uităm că zi de zi, prin repetare, ele reprezintă bazele formării unui viitor adult.

Bricks & Tricks

• Nu păstra lucruri insalubre și deteriorate și, mai ales, nu le da mai departe. Dacă reușești să conștientizezi emoția din spate, te vei debarasa mai ușor de ele. Ajută copilul să sorteze jucăriile și să se despartă de cele pe care nu le mai folosește.
• Nu trata ca pe niște bunuri de preț obiecte cu caracter strict utilitar (cărți, jucării și rechizite).
• Nu transmite propriile emoții și nostalgii copilului prin intermediul unor obiecte vechi, care ți-au aparținut. Ajută-l să își formeze propria perspectivă despre lume și despre locul pe care alege singur să îl ocupe în ea.
• Pentru că școala nu o face, ajută copilul să folosească avantajele oferite de tehnologie, laudă soluțiile creative și încurajează dezvoltarea talentelor și intereselor manifestate de copil, chiar dacă nu se încadrează în viitorul pe care îl visezi pentru el. Lumea se schimbă foarte repede și, chiar dacă nu îți dai seama acum, poate aceste preocupări ale copilului constituie primii pași într-o profesie care nici nu bănuiești că va exista.

Aurora Conrad, 2 martie 2022